Acasa CUC Elitar Brain Ring Tabara In English Devino membru Oferta
Acasa arrow Sedinte Elitare arrow Sedinta Elitara XXXII
Sedinta Elitara XXXII
Evaluare Utilizator: / 0
SlabExcelent 
Active Image


La data de 21 decembrie 2013, sâmbătă, începând cu ora 17.00, la Erudit Club (mun. Chişinău, str. Pușkin 52) va avea loc Şedinţa Elitară XXXII, organizată de Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale.

 

Taxă de participare: intrarea este gratuită.
Vestimentaţie: Ţinută de seară, elegantă. Codul vestimentar este strict. Persoanele care nu vor respecta codul vestimentar nu vor fi admise.
Întrebări de la autori: Sunt binevenite întrebările expediate de autori pe adresa: spatarum PE yahoo PUNCT com.
Jucători: Pe parcursul serii, la masă se vor aşeza atât jucători prestabiliţi, cât şi câţiva jucători traşi la sorţi dintre cei prezenţi. 

Prima echipă care s-a așezat la masa de joc, în baza tragerii la sorți, a fost echipa Pretendenților. Aceasta a fost compusă din 2 persoane recomandate (Eugen Zolotco și Andrei Curăraru) și alte 5 persoane care și-au obținut locul la masă răspunzând corect la întrebările puse de crupier. Căpitan al echipei a fost desemnat Eugen Zolotco. Echipa a ajuns la scorul de 5-5 și răspunzând corect la ultima întrebare, a obținut prima victorie a jucătorilor din semifinală, cu scorul de 6-5.

La al doilea joc la masă s-a așezat echipa compusă integral din magiștri, iar căpitan a fost desemnat Ion Dodi. La fel ca și primul joc, acesta s-a încheiat cu scorul de 6-5.

La a 3-a partidă a venit rândul reprezentanților campioanei sezonului de toamnă, echipa 10 Lei. Căpitan a fost ales Eugen Bîbîlici. Aceasta a fost, probabil, cea mai dramatică partidă, în privința scorului. La un moment dat acesta era de 1-5 în defavoarea echipei, moment în care căpitanul a decis să apeleze la posibilitatea de a lăsa 3 jucători la masă și a juca pentru 2 puncte. Tentativa a fost reușită, ducând scorul la 3-5. Într-un final, echipa a reușit să întoarcă rezultatul și să câștige, cum au făcut-o și celelalte echipe, cu scorul de 6-5.

Conform regulamentului ședinței, în cazul în care erau câștigate toate semifinalele, echipele urmau să trimită câte 2-3 persoane în jocul final. Astfel, pretendenții și magiștrii au avut în finală câte 2 jucători, iar campionii - 3. Căpitan a fost desemnat Eugen Bîbîlici. S-a decis jucarea finalei până la 7 puncte. Echipa a arătat un joc eficient și a dus rezultatul la un confortabil 6-3. În acest moment, crupierul a tras câteva întrebări mai dificile și ca urmare, rezultatul a fost dus la 6-6, urmând să fie jucată întrebarea decisivă. Finaliștii au reușit să o ia și să câștige cu scorul de 7-6.

S-a purces la procedura de desemnare a magiștrilor (s-a decis numirea a doi magiștri, luând în considerație faptul că la ședința precedentă nu a fost numit niciunul). Toți cei prezenți au avut posibilitatea să voteze în secret o persoană dintre cele care au evoluat în finală. Toți finaliștii au acumulat voturi, iar cele mai multe au mers la Eugen Bîbîlici și Andrei Curăraru, care au devenit noii magiștri ai Clubului.

 

 

Eugen Bîbîlici și Andrei Curăraru sunt noii magiștri ai Clubului!

 

 


Structura jocului

 

Seara va fi compusă din 3 semifinale şi 1 finală.  

În semifinale vor juca 3 echipe, în ordinea indicată:
1. Echipa pretendenţilor – formată din 6 persoane recomandate + 1 persoană trasă la sorţi. Echipa va fi formată de către crupier, în baza recomandărilor expediate pe adresa: spatarum PE yahoo PUNCT com.
2. Echipa All-Stars – formată din magiştri şi invitaţi speciali + 1 persoană trasă la sorţi.
3. Echipa campioană – formată din 6 membri ai echipei campioane (sezonul 2013T) + 1 persoană trasă la sorţi. 

După fiecare joc semifinal va fi desemnat:
a) În cazul în care echipa a câştigat, cel mai bun jucător (desemnat de către public).
b) În cazul în care Clubul a câştigat, cel mai bun autor de întrebare (desemnat de către echipă).

În finală va juca 1 echipă formată după următorul principiu:
1. Dacă toate echipele au câştigat, echipa finală va fi formată din 3 jucători din echipa care a câştigat cu cea mai mare diferenţă de scor şi câte 2 din celelalte echipe. Reprezentaţii vor fi cei 3 jucători care au fost declaraţi cei mai buni + colegi aleşi de aceştia.
2. Dacă au câştigat 2 echipe, echipa finală va fi formată din 4 jucători din echipa care a câştigat cu cea mai mare diferenţă de scor şi 3 jucători din cealaltă echipă. Reprezentaţii vor fi cei 2 jucători care au fost declaraţi cei mai buni + colegi aleşi de aceştia.
3. Dacă doar o echipă a câştigat, aceasta va juca în finală în componenţă deplină.
4. Dacă nicio echipă nu a câştigat, echipa finală va fi trasă la sorţi dintre cei 21 de jucători care au fost la masă. 
* În scop de departajare, în cazul aceluiaş scor – va avea avantaj echipa care a jucat mai târziu. 

Desfăşurarea jocului Fiecare joc va reprezenta un duel între echipă şi Club, desfăşurat până când una dintre părţi acumulează 6 puncte (există posibilitatea, în cazul utilizării regulii speciale, ca echipa să depăşească 6 puncte). Fiecare întrebare valorează 1 punct. 

Regulă specială:
- O dată pe joc, echipa poate lăsa la masă un singur jucător, care să joace împotriva Clubului. În caz de câştig, echipa obţine 3 puncte, iar în caz de pierdere – Clubul obţine 1 punct. 

Desemnarea magistrului 
Un magistru este desemnat în cazul în care echipa învinge în jocul final. Magistrul este desemnat de crupier în urma propunerilor şi voturilor din sală, dintre jucătorii care au câştigat în finală.

Numai utilizatorii inregistrati pot comenta.
Te rog sa intri in sectiunea privata.


Vizualizari: 5908

  Comentarii (10)
 10 Scris de Eugeniu Zolotco, la 24-12-2013 16:54
Da, trebuia să verific din start, într-adevăr, este așa o listă, merci. Și e informație bună acolo :)
 9 Scris de Octavian Sireteanu, la 23-12-2013 18:17
Eugen, este lista. Vezi în meniul principal, ședințe elitare, submeniul Magistrii.
 8 Scris de Eugeniu Zolotco, la 23-12-2013 14:49
Felicitări, Eugen și Andrei! La sigur, e un titlu bine-meritat și mă bucur că în sfîrșit toate echipele de la ședința elitară au obținut victorii, caz destul de rar. 
 
Apropo, cred ca ar trebui de creat pe site un compartiment cu lista magiștrilor, dat fiind că sunt destul de mulți deja și e greu de memorizat cine și cînd și-a obținut titlul.
 7 Scris de Alex Paladin, la 18-12-2013 10:44
Daca oricine poate participa, vin si eu.
 6 Scris de Sava Stanislav, la 13-12-2013 18:22
Vin și eu.
 5 Scris de Victor Ivascu, la 10-12-2013 12:04
Eu vin
 4 Scris de Dabija Orest, la 08-12-2013 22:48
Eu vin.
 3 Scris de Octavian Sireteanu, la 29-11-2013 22:28
Iulian, este binevenită anunțarea venirii, ca să putem estima numărul de participanți. 
Evghenii, da, poate participa oricine.
 2 Scris de Evghenii Beriozchin, la 29-11-2013 18:12
Poate participa oricine?!
 1 Scris de Iulian Gramatki, la 29-11-2013 16:13
Trebuie de înregistrat în prealabil? Dacă da, atunci mă înregistrez. :)

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.1.4.4

 
< Precedent   Urmator >
Advertisement

On-line

Avem 1 vizitator online

Meniu Campionat