- mesajul presedintelui CMJI - La sfarsitul anului 2008 Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale a primit o diploma din partea Ministerului Educatiei si Tineretului in care a fost declarat drept "Cel mai original ONG". In acest mesaj in toiul sarbatorilor de iarna as dori inca o data sa felicit si sa multumesc fiecare membru al acestei Comunitati care a facut posibila o asemenea apreciere.
Nu vreau sa pornesc valuri aparand superlativul cu care a fost catalogat CMJI de MET la finele anului. Sunt recunoscator pentru apreciere, dar nu pot sa nu observ ca in tara noastra exista multe ONGuri originale care nu pot fi comparate intre ele date fiind domeniile de activitate si scopurile diverse pe care le au. Totusi, voi fi de acord cu faptul ca CMJI este o comunitate originala. Si anul 2008 a redemonstrat acest lucru.
Ma bucur ca in 2008 am reusit sa mentinem la un nivel inalt competitivitatea comunitatii noastre. In anul care s-a scurs s-au citit peste 3000 de intrebari, au evoluat peste o suta de echipe si s-au realizat zeci de proiecte.
Vreau sa ii multumesc din partea Clubului si personal pe cei care s-au implicat cel mai mult in organizarea activitatilor si a vietii Clubului - Alexandru Fala, Andrei Lutenco, Irina Breahna, Olga Lopusanschi, Octavian Sireteanu, Lina Acalugaritei, Vera Turcanu, Natan Garstea, Nadia Melinti, Olga Rosca, Veronica Vragaleva, Viorel Chihai, Ion Dodi, Adrian Macari, Doina Leca, Eugen Spataru, Ivan Boaghi, Eugen Zincovschi, Eugen Zolotco, Alex Railean, Nicoleta Spanu, Sandu Coica, Margarita Kotenko, Vitalie Surugiu, Alina Cazachevici si Cristian Capatina. Cu siguranta lista este incompleta si ea va ramane incompleta atata timp cat numarul celor care contribuie la dezvoltarea acestei comunitati va fi in continua crestere. Catre acesti oameni, dar nu numai, se indreapta sperantele mele de viitor legate de dezvoltarea Clubului, precum si felicitarile mele cu ocazia sarbatorilor de iarna si urari de sanatate, pace sufleteasca si impliniri profesionale.
Privind in spate, putem fi mandri de ceea ce a reusit comunitatea noastra in 2008: * Am pornit, in sfarsit, primul proiect televizat spre care am ravnit destul de mult timp. Erudit Cafe la Moldova 1, dupa cele peste 40 de emisiuni filmate deja, a devenit un brand al CMJI si un oaspete binevenit in casele multor tineri din Moldova, mai ales din provincie, in fiecare sambata seara. * Am reusit sa mentinem traditia organizarii Taberei de Vara de Jocuri Intelectuale, cu o a doua editie, care a reunit mai multi copii si voluntari decat in anul precedent si a fost desfasurata la un nivel organizatoric mai inalt. Sunt totusi convins ca nu trebuie sa ne oprim aici si problemele semnalate in legatura cu organizarea Taberei vor trebui solutionate in anul care vine si in urmatorii ani. Este totusi un eveniment frumos pe care clubul trebuie sa-l mentina la un nivel inalt. * Am reusit sa largim formatul desfasurarii Campionatului si sa descentralizam o parte din Divizii, ceea ce ne va permite pe viitor sa cooptam mai multe echipe in circuitul nostru competitional. * Am reusit sa mentinem vii sezoanele de iarna si vara, sa le imbogatim cu activitati suplimentare cum au fost iesirile la iarba verde, treasure hunting, alumni style, serile de mafia si alte activitati. Este salutabil efortul membrilor comunitatii de a diversifica activitatile si de a aduce noi idei si resurse in Club.
In anul 2008 s-au remarcat noi echipe, care au crescut foarte mult calitativ si care au reusit performante mari. Vreau in acest sens sa felicit echipele SER, WTH si 10 lei cu promovarea in Superliga si sa le urez succes in Campionatul viitor, exprimandu-mi cele mai sincere doleante ca anul 2009 sa le aduca doar placere de la joc si rezultate competitionale inalte.
Vreau sa felicit si cele doua echipe care au devenit Campioane ale Clubului in 2008, Mix si Asachi, si sa le urez ca ele sa poata mentina nivelul calitativ si etic al jocului la un nivel inalt, la care sa tinda si celelalte echipe ale CMJI.
De asemenea, nu pot sa trec cu vederea faptul ca in anul 2008 inca patru membri ai comunitatii au devenit Magistri - Natan Garstea, Irina Breahna, Viorel Chihai si eu. Felicitarile mele cele mai sincere si o apreciere repetata a meritelor lor ca jucatori le adresez acestor colegi. De asemenea, as vrea sa-mi reiterez increderea mea in calitatile intelectuale si morale ale tuturor Magistrilor Clubului, care prin prestatie si comportament ofera un exemplu demn de urmat pentru noile generatii de jucatori.
Vreau sa multumesc in mod deosebit institutiilor care ne-au ajutat pe parcursul anului 2008. In primul rand recunostinta mea se indreapta catre ConsiliulNational al Tineretului din Moldova, care ne-a oferit sprijin pe toata durata anului, datorita caruia a fost posibila organizarea Taberei de Vara si care ne-a asigurat un lobby continuu la nivelul Ministerului Educatiei si al Tineretului. De asemenea, as vrea sa multumesc: * Editurii Cartier, care ne-a oferit foarte multe premii si care a fost alaturi de noi la cele mai importante evenimente ale anului, * Scolilor care ne-au gazduit, in special Liceului "Gaudeamus" si Liceului "Hyperion", * Localurilor Different, Booz Time, Decadence si Jazz Cafe, * Firmelor care ne-a sponsorizat, mai ales companiei "Estimator VM" care a demonstrat si in acest an ca este un prieten fidel al CMJI, * Postului Moldova 1 si in special Doamnei Galina Furtuna, datorita careia a fost posibila realizarea proiectului Erudit Cafe.
In acest an site-ul www.cuc.md si-a schimbat de cateva ori designul, au aparut noi functionalitati, s-a imbogatit continutul si s-a inmultit numarul de membri. Dar lucrul asupra site-ului nu este nici pe departe incheiat. In anul care urmeaza vom tinde spre a transforma site-ul dintr-o unealta utila celor ce practica jocurile intelectuale in mod curent intr-un portal interesant pentru utilizatorul de rand. In acest sens adresez un apel catre toti membrii Clubului care au cunostinte in domeniul informatic de a contribui la dezvoltarea acestui site care, cred eu, are potential de a deveni o adresa de referinta in Internetul moldovenesc.
Anul 2008 a fost un an in care Clubul a trecut prin chinurile nasterii, in care s-au definit si s-au redefinit concepte, in care s-au construit principii si in care s-au format caractere. In acest an s-a discutat foarte mult in comunitatea on-line, au fost scrise peste 5000 de comentarii la sute de subiecte legate de activitatea clubului. Au existat conflicte de idei si s-a ajuns la formularea unor coduri de legi si conduita. Primul manual de jocuri intelectuale a fost pus in pagini si este disponibil deja in format electronic. Suntem inca in asteptarea finantarii pentru publicarea acestuia.
Multa lume a aflat de Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale in anul care s-a scurs, desi doar in acest an CMJI si-a imbracat haina juridica. Astfel, comunitatea s-a imbogatit cu o noua dimensiune, cea a relatiilor formalizate. Aceasta insa nu inseamna pentru nici un moment incetarea relatiilor non-formale, bazate pe initiative, pe entuziasm si voluntariat, datorita carora Clubul a existat timp de 8 ani. Cu alte cuvinte, in 2008 Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale a devenit o organizatie obsteasca, cu toate regulamentele si normele care decurg din acest fapt. In anul 2009, va trebui sa ne mobilizam fortele pentru a reusi sa ne afirmam intr-o alta lume, mai formalizata si pe undeva mai birocratica, in care responsabilitatea personala trece in responsabilitate colectiva si in care reusitele fiecaruia dintre noi vor fi impartite cu colegii din comunitate.
Anul 2008 a fost un an greu, dar a fost un an in care am reusit, impreuna, sa crestem.
Va doresc in anul care vine implinirea tuturor aspiratiilor pe care le aveti si am speranta si increderea ca macar o farama din aceste aspiratii sunt legate de Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale.
La anul si la multi ani!
Marcel Spataru, presedinte, Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale
Numai utilizatorii inregistrati pot comenta. Te rog sa intri in sectiunea privata.